Pro Bono în Moldova în cifre și fapte
Pe 8 noiembrie 2018 s-a desfășurat mini-conferința "Apărarea intereselor publice și sprijinul dezvoltării în continuare a asistenței juridice pro bono în Moldova". Conferința a fost organizată de către Ambasada Drepturilor Omului (Human Rights Embassy) în colaborare cu Uniunea Avocaților din RM, Biroul asociat de avocaţi "Ţurcan Cazac" și Camera de Comerţ Americană din Moldova (AmCham Moldova), cu sprijinul PILnet Foundation (Ungaria), Visegrad Fund și Guvernului Olandez.

La eveniment au participat avocați și juriști, dar și reprezentanți ai ONG-urilor din țară, care au discutat despre apărarea intereselor publice în Moldova, au prezentat cele mai bune practici ale altor țări, obținute de delegații din partea Moldovei la diferite forumuri internaționale dedicate asistenței juridice pro bono în anii 2017-2018, au povestit despre practica pro bono existentă în Moldova, cu exemple de cauze penale și civile concrete, despre platforma online yAvo.md, în cadrul căreia juriștii și avocații acordă asistență juridică pro bono, dar și au participat activ la discuție cum să dezvolte eficient asistența juridică pro bono în Moldova, și dacă este necesar suportul Uniunii Avocaților din RM în dezvoltarea culturii pro bono în rândul comunității avocaților / juriștilor din Moldova.

Prezentarea_AmCham.pdf

În multe țări ale lumii, în înțelegerea reprezentanților comunității de avocați / juriști, pro bono este o obligație profesională, una care derivă din natura rolului avocatului în societate, și poziția privilegiată pe care o ocupă avocații în ceea ce privește accesul la justiţie. Asistența juridică pro bono este deosebit de importantă în combaterea decalajelor care împiedică persoanele cele mai nevoiașe din societate să obțină consiliere juridică cu plată. De asemenea, importanța obligației este majoră în cazul în care, în lipsa avocaților pro bono, problemele de interes public nu ar avea acces la reprezentare juridică. Totodată, servicii pro bono pot fi acordate pe dosare de interes public, cum ar fi întocmirea rapoartelor legale privind accesul la informațiile publice, deținute de autorități.

Prezentarea_Manualul pro bono.pdf

Cum poate fi observat din multiplele exemple, prezentate în cadrul Conferinței, practica pro bono în Moldova există de mult timp, dar, de multe ori, o astfel de activitate importantă a firmelor de avocatură, birourilor / cabinetelor de avocați, implicați în apărarea intereselor publice, pe nedrept rămâne a fi în umbră. Scopul Conferinței a fost de a atrage atenția la necesitatea apărării intereselor publice, conceptul pro bono, mobilizarea expertizei juridice comerciale de către firmele mari de avocatură pentru o implicare mai largă în practica pro bono, contribuirea la instituționalizarea și dezvoltarea mai eficientă a culturii pro bono în Moldova.

Iată doar cîteva cifre și fapte:

Alexandru Țurcan, Șeful Biroului Asociat de Avocați „Ţurcan Cazac", a comunicat participanților la conferință despre practica pro bono pe baza exemplului platformei online https://yavo.md/, fondată în septembrie 2014, iar în 2016 platforma a fost deschisă pentru juriști / avocați, doritori de a acorda asistență juridică pro bono cetățenilor Republicii Moldova. La ziua de azi platforma a obținut rezultate semnificative: 1) peste 200 de juriști răspund solicitărilor cetățenilor (avocați și avocați stagiari, consilieri juridici, studenți ai facultăților de drept, parajuriști, notari și executori judecătorești); 2) 12.000 de utilizatori unici pe lună; 3) în 2018, platforma a ajuns la peste 100.000 de utilizatori și a oferit peste 8.000 de răspunsuri la întrebările din partea populației Republicii Moldova.

Prezentarea_yAvo.md.pdf

Secretarul General al Asociației Femeilor Avocate din Moldova (FAM), Natalia Moloșag, a povestit despre munca pro bono de apărare a intereslor publice a avocaților Asociației prin advocacy, care a finisat cu depunerea raportului la comitetul ONU privind drepturile economice, sociale și culturale, privind abordările discriminitarorii în domeniul politicilor fiscale, aplicată avocaților femei din Moldova, și, respectiv, elaborarea din partea Comitetului dat a recomandărilor privind eliminarea practicilor discriminatorii în adresa Moldovei.

Reprezentantul Asociației Tinerilor Avocați din cadrul Uniunii Avocaților RM, Vladimir Palamarciuc, a povestit despre activitatea pro bono efectuată de Asociație pe partea de instruire a juriștilor în domeniul drepturilor omului și dezvoltarea a profesiei de avocat ca atare. Asociația a participat la elaborarea ghidului practic pentru avocați stagiari, a contribuit la reformele în avocatură (prin intermediul lucrului asupra Codului Deontologic al avocatului, Recomandărilor cu privire la acces la profesie, reguli interne de creare a Centrului de Instruire pentru avocați, ș.a.), a organizat periodic consultații pro bono pentru populație, și, de asemenea, a participat la programele de orientare profesională pentru studenți și tineri juriști / avocați (în 2018 – 150 liceeni, 100 studenți, 100 avocați și avocați stagiari, 50 de reprezentanți ai altor profesii juridice).

Prezentarea_Young Lawyers Association.pdf

Avocații Valeriu Pleșca și Veaceslav Țurcan au povestit despre dosarul penal în cadrul căruia au acordat asistență juridică pro bono, în cadrul unei litigări strategice: Valeriu Boboc a fost ucis în bătăi de către mai mulți colaboratori ai Ministerului Afacerilor Interne al RM, în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, în timpul unui miting pașnic din Piața Marii Adunări Naționale. V. Boboc participa la mitingul pașnic împotriva presupuselor falsificări ale rezultatelor alegerilor parlamentare din 2009. Urmare operațiunii speciale de restabilire a ordinii publice, a fost permisă utilizarea excesivă și disproporțională a forței de către colaboratorii poliției și altor forțe de ordine pentru a dispersa pe demonstranți, iar oamenii rămași în PMAN au fost reținuți indiferent dacă au participat la miting sau nu. Valeriu Boboc a fost bătut cu cruzime în acea noapte, nemijlocit în PMAN, și a decedat urmare rănilor primite. Timp de câteva zile rudele lui V.Boboc nu știau unde se află acesta. Ulterior, s-a descoperit că trupul lui Boboc a fost transportat pe teritoriul Spitalului de Urgență din Chișinău și aruncat în curtea acestuia. Corpul, cu leziuni corporale grave vizibile, a fost ulterior descoperit și dus la morgă, unde medicul legist a constatat că V. Boboc a decedat în urma intoxicației cu un gaz neidentificat. Această informație a ajuns în mass-media și de atunci a fost drept versiune oficială a autorităților RM în legătură cu cauza morții lui V.Boboc. Avocatul familiei, Valeriu Pleșca, a depus numeroase plângeri la Procuraturile teritorială și generală, iar refuzurile au fost contestate în instanțele de judecată. Ulterior, cu ajutorul organizațiilor locale și internaționale din domeniul drepturilor omului, reprezentantului special al UE în Moldova, precum și datorită mediatizării acestui caz, demersul avocatului privind numirea și efectuarea expertizei medico-legale a trupului lui V.Boboc cu participarea expertului independent din Marea Britanie Derrick John Pounder, a fost acceptat. În acest moment, în dosar a intrat cel de-al doilea avocat – Veaceslav Țurcan.

Au fost efectuate deshumarea și expertiza, potrivit căreia decesul lui Valeriu Boboc a survenit în urma leziunilor corporale cauzate, și nu a intoxicației cu un gaz necunoscut, cum s-a spus imediat după producerea tragediei. Doar după aceasta dosarul penal împotriva coordonatorului de poliție a fost trimis în instanță de judecată. Avocații nu au fost admiși în calitate de reprezentanți ai rudelor lui Boboc să participe în dosarele penale inițiate separat împotriva fostului ministru de Interne, Gheorghe Papuc, și împotriva fostului comisar general al municipiului Chișinău, Vladimir Botnari. Astfel, în cele din urmă, oficialii au scăpat de răspunderea penală pentru moartea lui V. Boboc.

Procesul de judecată în cazul lui V. Boboc a fost desfășurat doar în privința unui singur colaborator de poliție. Cazul s-a încheiat cu condamnarea acestuia, care, la momentul emiterii deciziei finale a instanței, a fugit din țară. Necesar de menționat că, cu ajutorul experților din SUA, care au studiat înregistrările video de pe camerele de supraveghere instalate pe clădirea Guvernului RM, instanței de judecată i-au fost prezentate probe pentru identificarea acestui colaborator de poliție, care a aplicat lovitura mortală lui V.Boboc. Autoritățile de urmărire penală nu au identificat alți colaboratori de poliție care au aplicat lovituri mortale lui V. Boboc.

Cu toate că avocații au întâmpinat o puternică rezistență a sistemului, aceștia au reușit să apere interesul public în acest dosar de rezonanță, în care se regăsesc: impunitatea pentru acțiunile ilegale comise din partea oficialilor, încălcarea dreptului la libertatea de întrunire, libertatea de exprimare de către protestatari, încălcarea interdicției absolute a torturii și relelor tratamente, și chiar ignorarea dreptului la viață. În acest dosar a lipsit o anchetă în timp util, eficientă și completă a încălcărilor drepturilor omului comise, iar o parte din persoanele care au făcut obiectul răspunderii penale, inclusiv din cadrul conducerii superioare a Ministerului Afacerilor Interne, au scăpat până în prezent de responsabilitatea personală pentru acțiunile lor. În acest sens, avocații au epuizat în mod constant toate căile de apărare la nivel național. Mai mult de 9 ani avocații V.Pleșca și V.Țurcan au lucrat la dosarul lui Valeriu Boboc pro bono. În 2016, după epuizarea tuturor metodelor naționale de apărare, aceștia au depus plângere la CEDO împotriva Republicii Moldova. În 2018, plângerea a fost comunicată Guvernului RM. În prezent, comunicarea pe această plângere este la etapa de finalizare. În cazul în care plângerea va fi satisfăcută, autoritățile moldovenești vor fi obligate să restabilească drepturile procedurale ale rudelor lui V.Boboc și să investigheze în mod corespunzător toate circumstanțele cauzei, precum și să aducă făptașii în fața justiției.

Mariana Stratan, asociat, Biroul Asociat de Avocați „Ţurcan Cazac", a relatat despre dosarul în care, în 2012, instanţa de judecată a stabilit o pensie de întreţinere în mărime de 1.250 MDL pe care tatăl R.Ţ. urma să o achite în beneficiul mamei E.Ţ. pentru întreţinerea copilului minor. La data examinării cauzei, R.Ţ. era domiciliat în Irlanda. Drept temei pentru stabilirea cuantumului pensiei de întreținere într-o sumă bănească fixă au servit declaraţiile tatălui R.Ţ. precum că acesta nu era angajat în câmpul muncii şi nu avea venituri regulate, iar E.Ţ. nu dispunea de probe, care ar fi putut infirma declaraţiile lui R.Ț. În 2016, mama E.Ț. s-a adresat pentru asistență juridică pro-bono Biroului Asociat de Avocați „Ţurcan Cazac". Avocații s-au adresat în instanța de judecată privind modificarea cuantumului pensiei de întreținere a copilului minor în legătură cu starea de sănătate precară a acestuia. Dificultatea cazului și la această etapă a fost determinată de faptul că R.Ț. continua să domicilieze și să activeze în Irlanda. Avocații au fost nevoiți să se adreseze direct autorităților responsabile din Irlanda, solicitând instanței de judecată moldovenești reclamarea probelor de la R.Ț., precum şi adresarea, prin comisie rogatorie, instanței de judecată competente din Irlanda pentru a stabili cuantumul venitului lunar al lui R.Ț. Concomitent toate investigațiile medicale au fost efectuate, a fost stabilit tratamentul medical necesar restabilirii stării de sănătate a copilului minor, inclusiv au fost determinate costurile aferente unui asemenea tratament medical, care a fost prezentat instanței de judecată. În rezultat, prima instanță de judecată a majorat cuantumul pensiei de întreținere de la 1.250 MDL la 2.244,5 MDL și l-a obligat pe R.Ț. să participe la cheltuieli suplimentare în legătură cu tratamentul medical în valoare de 2.570 MDL lunar. Astfel, E.Ț. urmează să obțină lunar de la R.Ț. pentru copilul minor o sumă în mărime totală de 4.814,5 MDL față de cea de 1.250 MDL stabilită în 2012. Din 2016 şi până în prezent, 3 avocaţi şi 1 avocat stagiar au acordat asistență juridică mamei E.Ț., dedicând cumulat în jur de 70 de ore de lucru pro bono pe dosar și asumându-și cheltuieli financiare proprii în legătură cu traducerea documentelor și efectuarea investigațiilor medicale.

Olga Saveliev, asociat, Biroul Asociat de Avocați „Ţurcan Cazac", a pregătit un rezumat al dosarului în care, în anii 2014-2015, avocații biroului au acordat asistență juridică gratuită Federaţiei de Iahting din Republica Moldova, în legătură cu protecţia dreptului de folosinţă a Federaţiei de Iahting din Republica Moldova asupra terenului de pe malul lacului Ghidighici. În 1997 Primăria or. Vatra a eliberat Titlul de autentificare a dreptului deţinătorilor de teren și a transmis în posesiune un teren de pe malul lacului Ghidighici, pe care a fost înfiinţată baza sportivă a Federaţiei. În anul 2011 între Federaţia de Iahting din Republica Moldova şi Primăria or. Vatra a fost pornit un litigiu, obiectul cărui a fost contestarea valabilităţii Titlului de autentificare a dreptului deţinătorilor de teren şi evacuarea Federaţiei de pe terenul respectiv. Drept temei pentru pornirea litigiului a constituit refuzul Primăriei or. Vatra de a recunoaşte valabilitatea Titlului şi de a acorda asistenţă la înregistrarea dreptului de folosinţă a Federaţiei asupra terenului respectiv în Registrul bunurilor imobile. Dat fiind faptul că Federaţia de Iahting din Republica Moldova este unica organizaţie sportivă de iahting din Moldova, reprezentând Republica Moldova la nivel internațional, recunoaşterea nulităţii Titlului şi evacuarea Federaţiei de pe terenul în cauză, ar fi avut drept consecinţă desfiinţarea iahtingului, ca sport, în Republica Moldova. Acționând în interesele Federaţiei, biroul a asigurat reprezentarea în proces a Federaţiei, care s-a soldat în final cu încheierea unei tranzacţii de împăcare cu Primăria or. Vatra. 2 avocaţi ai biroului au acordat asistență juridică Federaţiei, dedicând cumulat în jur de 50 de ore de lucru pro bono pe dosar.

Ana Galus, asociat, Biroul Asociat de Avocați „Ţurcan Cazac", a pregătit un rezumat despre asistența juridică pro bono acordată de către juriștii biroului membrilor familiei M. din satul Suruceni, raionul Ialoveni, în legătură cu imobilul în care aceștia locuiesc din anul 1982. Imobilul, denumit "casă de linie" (care este parte din infrastructura de suport a unui drum magistral), a fost acordat de către angajatorul unuia din membrii familiei, Administrația Drumurilor Chișinău. După 30 de ani, în 2012,  imobilul a fost scos la privatizare, Agenția Proprietății Publice clasificând imobilul ca activ neutilizat, iar familia s-a adresat Biroului Asociat de Avocați „Ţurcan Cazac" pentru a opri licitația și a dobândi drepturi asupra imobilului. Acționând în interesele familiei, juriștii biroului au acordat asistență juridică familiei, asigurând reprezentarea acesteia în proces, care s-a soldat în final cu recunoașterea ca ilegală a licitației, exercitând paralel mai multe încercări de a privatiza sau a dobândi în alt mod drepturi asupra imobilului, totalizând circa 300 ore de lucru pro bono pe acest dosar.

 

Trimite un mesaj!





donate

info@humanrightsembassy.org
Telefon: +373 22 920 700
Adresă: str. Sfatul Țării, 17
MD-2012, Chișinău, Moldova
(intrare din curte)

егэ биология 2012 вариант 1 абитуриент 2012 егэ по русскому языку тестирование егэ ответы на задания егэ по биологии 2012 год скачать бесплатно тесты егэ за 2011-2012 год часть с в егэ по русскому языку 2012 демонстрационные варианты решения задания егэ по математике 2012 егэ 2012 г по истории скачать скачать бесплатно егэ химия 2012 официальный сайт егэ онлайн егэ 2012 математика фипи демо демонстрационный вариант лысенко математика ответы по егэ 2011-2012 год работы по математике 2012 егэ как скачать тесты справочник домашних местоположение номера абонента пройти тест русский язык егэ бесплатный демонстрационный егэ экзамен справочники телефонов новосибирск егэ девятого класса по математики адрес по номеру телефона санкт петербург скачать тесты егэ 2011-2012 ищем адрес итоги по егэ физика демонстрационные материалы работает ли перехватчик смс игра sitemap