Ghidul privind Drepturile Omului pentru Moldova: Lecții publice pentru avocați - Limitele aplicabilității articolului 6 din CEDO în procedurile naționale

La 13 octombrie 2025, în colaborare cu Uniunea Avocaților din Republica Moldova, Ambasada Drepturilor Omului a organizat o lecție publică susținută de Iurie Levinte, expert senior al Ghidului privind Drepturile Omului pentru Moldova, cu tema „Limitele aplicabilității articolului 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (dreptul la un proces echitabil) în procedurile naționale”. Evenimentul a reunit avocați și stagiari interesați de aprofundarea cunoștințelor privind practica Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil și a felului în care acesta poate fi invocat în fața instanțelor naționale. 

Atmosfera evenimentului a fost una interactivă și vie. Formatorul a invitat participanții să exploreze distincția dintre percepția generală a echității și aplicarea juridică exactă a principiilor Convenției. Discuția a pornit de la întrebarea: când se aplică, în realitate, articolul 6 al Convenţiei Europene și când este el invocat în mod excesiv sau impropriu? 

Într-un limbaj clar și ancorat în practică, Iurie Levinte a explicat de ce dreptul la un proces echitabil nu este o formulă universală, ci o construcție juridică specifică, a cărei aplicabilitate depinde de natura litigiului și de obiectul procedurii, calificarea lor pe latura civilă sau penală. A fost subliniat faptul că articolul 6 nu se extinde automat asupra tuturor tipurilor de proceduri, iar această înțelegere este esențială pentru o apărare profesionistă și pentru coerența argumentării juridice. 

Participanții au avut ocazia să discute despre concepte precum „a patra instanță” sau sensul autonom al unor noțiuni din Convenție, despre modul în care Curtea Europeană trasează limitele propriei competențe și despre importanța pătrunderii esenței echității garantate de articolul 6 al Convenţiei, una de natură procedurală. Fiecare exemplu a fost însoțit de reflecții privind impactul direct asupra muncii avocatului — de la formularea plângerilor până la strategia în fața instanței. 

Mesajul central al întâlnirii a fost unul de responsabilizare profesională : înțelegerea limitelor articolului 6 nu diminuează protecția persoanei, ci o face mai eficientă, pentru că orientează energia juridică acolo unde este cu adevărat justificată. 

Lecția publică s-a înscris în seria activităților desfășurate în cadrul proiectului „Ghidul privind drepturile omului - educația în domeniul drepturilor omului pentru consolidarea respectării statului de drept și a valorilor democratice” implementat de Ambasada Drepturilor Omului și finanțat în cadrul programului Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Letonia. 

Ghidul privind Drepturile Omului pentru Moldova este o inițiativă care promovează cultura drepturilor fundamentale prin instrumente accesibile, resurse vizuale și exemple din contextul național, și face parte din Platforma digitală europeană pentru educația în domeniul drepturilor omului. 

Ghidul privind Drepturile Omului pentru Moldova a fost lansat oficial pe Platforma Europeană pentru educația în domeniul drepturilor omului în noiembrie 2023 și a devenit disponibil publicului larg pe platforma online - humanrightsguide.md - în limba română, rusă și engleză. În prezent, Ghidul privind Drepturile Omului pentru Moldova acoperă zece subiecte, douăzeci de drepturi și mai multe teste tematice pentru verificarea cunoștințelor despre drepturile omului. 

Ghidul privind Drepturile Omului pentru Moldova este elaborat în cadrul proiectelor „Educația incluzivă pentru drepturile omului - o poartă către buna guvernare și participarea civică” și „Ghidul privind drepturile omului - educația în domeniul drepturilor omului pentru consolidarea respectării statului de drept și a valorilor democratice”, finanțat în cadrul programului Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Letonia „Proiecte de cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională”, și face parte din Platforma digitală europeană pentru educația în domeniul drepturilor omului. Ghidul privind Drepturile Omului pentru Moldova este elaborat de asociația obștească Ambasada Drepturilor Omului, în parteneriat cu organizația Societatea Baltică pentru Drepturile Omului (BHRS) din Riga. Partenerii proiectului în Moldova sunt Oficiul Avocatului Poporului din Republica Moldova (Ombudsman) și Consiliul pentru Egalitate din Republica Moldova. 

Aducem mulțumiri Centrului de Instruire a Avocaților al Uniunii Avocaților din Republica Moldova pentru cooperare și suportul în organizarea acestui eveniment!