Lela Metreveli: „Ambasada Drepturilor Omului este Ambasada tuturor oamenilor a căror drepturi au fost încălcate”

lela-metreveli-ambasada-drepturilor-2501092641
 
Alături de un grup de avocaţi încearcă să ajute persoanele a căror drepturi au fost încălcate. Lela Metreveli este jurist internaţional în Republica Moldova şi director „Human Rights Embassy" (Ambasada Drepturilor Omului). Este originară din Tbilisi, Georgia, şi locuieşte în Moldova de 6 ani. E căsătorită cu un moldovean pe care l-a cunoscut în cadrul programului internaţional „Leadership for Environment and Development".

Cariera şi-a început-o ca jurnalistă şi pe parcurs a devenit redarctor-şef la publicaţii georgiene şi ruse. Însă cursul vieţii s-a schimbat odată cu implicarea ei într-un proiect internaţional. Altfel, nici n-avea să-l cunoască pe actualul ei soţ, Alexandru Stratulat, ofiţer de pledoarie în cadrul UNICEF, care se ocupă de promovarea drepturilor copiilor, şi nici n-avea să locuiască în Moldova.

„Pe parcursul programului prieteneam strâns (la fel ca şi cu ceilalţi reprezentanţi), însă spre sfârşitul programului ambii am conştientizat cât de mult timp am căutat şi în sfârşit ne-am găsit unul pe celălalt. Am hotărât ferm să ne unim destinele, înţelegând că nu ne vom mai putea despărţi. Pot spune cu încredere că acesta a fost primul cadou substanţial din partea sorţii", îşi aminteşte Lela.

„Relaţia noastră se bazează pe drepturi egale dintre soţi"

„Relaţia noastră se bazează pe drepturi egale dintre soţi şi hotărârea de a veni în Moldova a fost a mea, pentru că soţul chiar se gândea să locuim sau în Georgia sau în Moldova. Şi cred că pentru un bărbat este mai important să se realizeze profesional la locul de baştină şi să fie capul familiei. Pentru mine e important ca ambii soţi să fie satisfăcuţi cu realizările profesionale", spune Lela Metreveli.

Nu-i pare rău de decizia pe care a luat-o acum 6 ani, pentru că în Moldova a găsit oameni binevoitori şi se simte ca acasă. „În Moldova îmi plac locuitorii, pentru că sunt foarte ospitalieri. N-aş putea enumera anumite diferenţe dintre tradiţiile şi valorile culturale din ţara mea de baştină, Georgia, şi cele din Moldova, pentru că ţările noastre au multe în comun. În plus, mediul care m-a întâmpinat, oamenii care m-au ajutat vorbeau în limba rusă pentru ca să comunice cu mine. Pe de o parte, asta îmi încurcă să învăţ româna şi să o vorbesc, dar eu o înţeleg foarte bine, citesc în română şi o vorbesc doar în familie cu soţul şi cu fiul, însă nu-mi permit să o vorbesc în public", spune Lela.

„Fiul nostru, Alexandru junior, s-a născut chiar în ziua primei aniversări a nunţii noastre. Acesta a fost cel mai bun cadou pentru cuplul nostru iubitor. În scurt timp va împlini 6 ani. Frecventează grădiniţă română, comunică cu semenii săi, studiază limba maternă. Noi, de asemenea, dorim de la bun început să-l familiarizăm cu tradiţiile şi cultura ţării în care s-a născut. E foarte activ şi merge cu plăcere la dans şi la cor, în ansamblurile „Versia" și „Lia-Ciocârlia". Deja obiectivul meu este de a-l familiariza cu limbile rusă şi georgiană, care, printre altele, tot îi sunt apropiate lui Alexandru, număi că pe linia mamei", subliniază Lela.

Despre bărbații moldoveni și cei georgieni

După o căsnicie de mai bine de 6 ani cu un moldovean în Republica Moldova, Lela spune că există diferenţe dintre bărbaţii şi femeile din Moldova şi cei din Georgia. „Majoritatea bărbaţilor georgieni sunt foarte buni în rolul de cap al familiei şi sunt foarte activi, dar nu sunt întotdeauna fideli soţiilor. Pentru mine, ca femeie, atunci când bărbatul se uită la o altă femeie înseamnă deja trădare. Nu neg, există şi printre moldoveni, dar am observat mulţi bărbaţi care dacă şi-au ales jumătatea, nu mai caută în altă parte, se observă o stabilitate. Moldova e o ţără mai europeană şi, deci, e mai multă libertate la femei. În Georgia e puţin altfel - se iau în consideraţie tradiţiile, unde femeia e răspunzătoare pentru liniştea şi căldura familiei, ea poate să nu muncească şi nici să se plângă că nu are un serviciu", spune Lela Metreveli.

lela-metreveli-ambasada-drepturilor-2501092602

 

Violenţa domestică în Moldova versus Georgia

Dacă e să vorbim despre drepturile femeii de a fi fericită, în multe din familiile din Moldova femeile sunt supuse abuzului fizic, pe care îl tolerează. Adesea, acestea nu se adresează la forţele de ordine din cauza unor legi nescrise cu care au fost educate: „femeia trebuie să răbde". Juristul internaţional Lela Metreveli a descoperit şi o altă diferenţă vizibilă dintre violenţa din familie din Moldova şi Georgia: şi anume, faptul că în Moldova nu sunt doar femeile supuse abuzului, dar şi bărbaţii.

Întemeierea Ambasadei Drepturilor Omului

A reuşit să obţină un post de muncă implicându-se în diverse proiecte. Astfel, la început a muncit timp de 3 ani în cadrul Proiectului „Avocaţii împotriva torturii", care desfăşura acţiuni de a preveni torturile şi arestările ilegale. „Am încercat să instruim un grup profesionist de avocaţi, care erau mediatori între stat şi victimele încălcării drepturilor omului. În 2009 am devenit vice-director executiv Amnesty International Moldova, ocupând acest post timp de 8 luni, iar din 2011 am devenit directorul organizaţiei Human Rights Embassy", spune Lela.

„Împreună cu o echipă de oameni din Amnesty International Moldova ne doream să fondăm o nouă organizaţie privind protecţia drepturilor omului. Am hotărât că aceasta va fi o organizaţie internaţională. Oficial am fondat-o pe 8 martie 2011, atunci a fost prima şedinţă cu viitorii fondatori. Sunt recunoscătoare echipei care m-a susţinut, majoritatea membrilor ei fiind avocaţi - Veaceslav Ţurcan, Igor Guriţanu, Maxim Belinschi, Roman Zadoinov. De asemenea, unul din fondatorii Human Rights Embassy este şi expertul internaţional în domeniul drepturilor omului Kanstantsin Dzehtsiarou, care la momentul de faţă activează în cadrul uneia dintre cele mai prestigioase universităţi din Marea Britanie.

Au numit-o „Ambasada Drepturilor Omului" pentru ca aceasta să ofere ajutor cetăţenilor ţării sale. „În cazul nostru, nu suntem o Ambasadă a Moldovei, Rusiei sau Georgiei, ci Ambasadă a drepturilor omului. De aceea la noi vor putea să se adreseze toţi cei cărora le-au fost încălcate drepturile" , afirmă juristul Lela Metreveli. „Misiunea organizaţiei este de a observa dacă se respectă drepturile omului şi de a contribui la formarea unei culturi a drepturilor omului în acea ţără unde va fi prezentă organizaţia, precum şi oferirea, în măsura posibilităţilor, a unui ajutor victimelor", adaugă Lela.

„Organizaţia noastră îşi construieşte singură activitatea şi bugetul. Deocamdată, toţi suntem voluntari, iar din februarie 2011 noi singuri suportăm toate cheltuielile, inclusiv şi cele comunale. Avem norocul că există oameni interesaţi care benevol doresc să ajute organizaţia la dezvoltarea acesteia", afirmă Lela.

Între timp au obţinut o colaborare cu Casa Drepturilor Omului (Human Rights House) din Norvegia, împreună cu care au început un proiect nou pentru Republica Moldova - „Instruire la distanţă în domeniul drepturilor omului pentru avocaţi". Persoanele selectate pentru participare la Proiect vor beneficia, pe parcursul unui an, de o pregătire teoretică şi practică în vederea aplicării conceptului drepturilor omului şi ale standartelor internaţionale în domeniul apărării drepturilor omului la nivel naţional şi internaţional, inclusiv la CEDO şi Comitetul ONU pentru Drepturile Omului.

„Proiectul desfăşurat în cadrul Programului reţelei Human Rights House „Dreptul Internaţional în Advocacy" se desfăşoară simultan pentru Azerbaidjan, Belarus, Republica Moldova, Federaţia Rusă şi Ucraina. De asemenea, Proiectul îşi propune să stabilească, să menţină şi să dezvolte colaborare între avocaţii din ţările sus-menţionate, furnizând, prin intermediul reţelei Internet, materiale educaţionale în domeniul drepturilor omului, elaborate de către un grup de experţi internaţionali şi naţionali", ne comunică Lela Metreveli.

„Este o şansă extraordinară pentru Moldova, deoarece, de obicei, specialiştii noştri se instruiesc prin training-uri sau conferinţe ce se desfăşoară live. Astfel, acesta va fi primul cel mai mare curs de instruire online desfăşurat în Republica Moldova, fiind susţinut de o echipă puternică de experţi internaţionali", spune directorul Ambasadei Drepturilor Omului.

lela-metreveli-ambasada-drepturilor-2501092809

Cele mai grave încălcări

„În cei 6 ani de activitate în Moldova, pot să spun că cele mai grave încălcări ale drepturilor omului sunt totuşi torturile şi arestările ilegale. Ne contactează din penitenciare şi ne spun că sunt supuşi torturii, iar demnitatea lor este umilită. Confirm că problema este încă prezentă la noi. Există şi un proiect privind sporirea luptei împotriva comportamentului inuman şi nepedepsirii, desfăşurat de către Consiliul Europei şi Uniunea Europeană, conceput pentru Caucazul de Sud, Ucraina şi Republica Moldova. În cadrul acestui proiect se presupune desfăşurarea, pe parcursul anului curent, a unui şir de evenimente de instruire. Astfel am planificat 4 traning-uri pentru avocaţi, destinate instruirii lor în privinţa practicii Curţii Europene în conformitate cu articolele 3, 5 şi 6 al „Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale", cât şi 5 reuniuni tematice al „Clubului de Avocaţi", spune Lela.

Scopul acestui proiect nu este pedepsirea Moldovei în legătură cu încălcarea unor drepturi recunoscute de CEDO, ci, mai degrabă, instruirea avocaţilor în vederea folosirii efective a mecanismelor şi instrumentelor internaţionale, la care Moldova face parte, la nivel naţional.

Drepturile omului continuă să fie încălcate

„Mass-media este destul de democrată şi asta nu ne spune decât că lucrurile au început să se schimbe. Se scrie des despre drepturile omului, însă putem dezbate dacă se face asta în modul cel mai calitativ. Ar fi bine ca mass-media să colaboreze cu experţii din domeniul drepturilor omului pentru ca jurnaliştii să cunoască ce şi cum se scrie. Pe de altă parte, este nevoie de a instrui, desigur, şi activiştii pentru drepturile omului, avocaţii, procurorii, judecătorii.

Nu putem generaliza, dar se observă încălcarea dreptului la reuniuni diferite, de exemplu este greu de organizat o grevă, sunt descriminate diferite grupuri, nu se permite desfăşurarea gay-paradelor, chiar şi la cazul Ligii Islamice putem face referinţă", spune Lela Metreveli.

O ambasadă cu sedii în toată lumea

„Îmi doresc pe viitor ca organizaţia noastră să se dezvolte în diferite ţări ale lumii şi să avem filiale atât în ţările CSI, cât şi în cele europene. Muncim asupra unui grup de iniţiativă în Georgia, de aceea sper să fiu utilă şi ţării mele, la care mereu mă gândesc şi sunt cu sufletul acolo, căci ea este prima mea patrie (Moldova este a doua mea patrie)", ne destăinuie Lela.

„Faptul că am fondat o asociaţie neguvernamentală cu statut internaţional, cu centrul acesteia în capitala Republicii Moldova, i-a uimit pe funcţionarii publici care s-au ocupat de înregistrarea organizaţiei noastre. Funcţionarii noştri au fost rămaşi surprinşi că centrul organizaţiei internaţionale va fi la Chişinău, şi nu la Strasbourg sau Londra. Sper ca organizaţia noastră să se extindă, pentru că scopul acesteia este de a fi de folos, de a preveni încălcarea drepturilor omului, şi de a contribui la formarea unei culturi de respectare a drepturilor omului şi a statului de drept", încheie Lela Metreveli.

25.01.2012 / Stella Jemna / PentruEa.md