Это новая версия сайта. Перейти на старую
Castrarea chimică: soluţie pentru combaterea pedofiliei sau acţiune de PR a politicienilor?
Castrarea chimică: soluţie pentru combaterea pedofiliei sau acţiune de PR a politicienilor?
Contactat de Moldova.ORG, Ion Guzun, expertul Centrului de Resurse Juridice a declarat că măsura este una prea drastică şi e nevoie să existe pedepse alternative. „Opinia generală a societăţii este de a pedepsi aceste persoane, însă există drepturile omului care ar trebui să prevaleze", a precizat Ion Guzun.
Avocatul Veaceslav Ţurcanu, Preşedintele Comitetului Executiv Internaţional al Human Rights Embassy consideră că proiectul de lege care a fost adoptat ieri este mai mult o acţiune de PR din partea politicienilor. „Această pedeapsă vine în contradicţie cu articolul 3 din Convenţie, care prevede dreptul de a nu fi supus torturii. Problema e mult mai serioasă. Dacă se va constata că o persoana a fost condamnată pe nedrept? Acest proiect de lege, după părerea mea, est e o modalitate de a sustrage atenţia opiniei publice de la adevăratele probleme din ţara noastră", a declarat Veaceslav Ţurcanu pentru Moldova.ORG.
Deputatul liberal Valeriu Munteanu, care este şi autorul acestui proiect de lege, consideră castrarea chimică drept unica soluţie pentru rezolvarea acestei probleme. „În Parlament nu se face PR, se adoptă legi. Iar o lege ca aceasta era mai mult decât necesară, ţinând cont de numărul infracţiunilor de acest tip care au loc în ţara noastră", a declarat Valeriu Munteanu.
Liberalul a mai menţionat pentru Moldova.ORG că în Republica Moldova au fost înregistrate multe cazuri de abuz sexual cu implicarea cetăţenilor străini, iar această lege îi va determina pe pedofilii de peste hotare să evite ţara noastră. „Legea care a fost adoptată ieri e similară cu cea din Polonia. De la adoptarea acestei legi, în Polonia numărul abuzurilor sexuale asupra minorilor a scăzut cu 70%. Sunt convins că şi la noi impactul va fi cel puţin la fel de puternic", a mai adăugat Munteanu.
Menţionăm că Republica Moldova s-a alăturat unor state precum Polonia, care a impus din 2009 castrarea chimică pentru anumiţi agresori, dar şi Rusiei, care a introdus de curând un proiect de lege asemănător.
Noua lege va intra în vigoare în Republica Moldova din 1 iulie 2012.
07.03.2012